Siguranță sporită în domeniul aviației datorate sistemului GPS
O dată cu introducerea GPS în circuitul civil și liberalizării accesului la el, sistemul a devenit un standard de bună practică în mai multe domenii de activitate. Unul din aceste domeni este cu siguranță aviația – ne referim aici atât la cea militară, cât și la cea civilă. Companiile de aviaţie de peste tot în lume folosesc sistemul de pozițonare globală (GPS) pentru a îmbunătăţii siguranţa şi eficiența zborilor pe care le operează. Cu acurateţea sa, dezvoltarea continuă şi capabilităţile la nivel global, GPS-ul oferă navigaţie prin satelit care satisface multe din nevoile piloţilor de avioane. Poziţionarea şi navigarea bazată pe sateliţi permite determinarea poziţiei tridimensionale pentru toate fazele de zbor, încă de la plecare, apoi pe parcursul zborului și până la aterizare şi rularea pe pistele aeroportului de destinație.
Tendinţa de orientare spre un concept de “navigaţie de suprafaţă” aduce un rol din ce în ce mai mare pentru GPS în navigare. Zona de navigaţie permite aeronavei să zboare pe rutele preferate de pilot dintr-un anumit punct de referinţă în altul, fără a fi nevoie ca punctele de referinţă să depindă de infrastructura terestră. Procedurile au fost extinse pentru a folosii GPS-ul şi în cadrul serviciilor aferente pentru toate tipurile de zbor. Acest lucru este valabil şi foarte folositor mai ales în zonele care nu dispun de mijloace de navigaţie bazate pe echipamente de la sol sau turnuri de supraveghere. Evident, acest mare avantaj este extrem de util, mai ales în cazul efectuării unor curse pe distanțe mai mari.
În acest fel, au apărut noi rute pe calea aerului, mult mai eficiente, datorită sistemului gps, care au dus implicit la economii uriaşe de timp şi bani. În final, toată lumea are de câștigat, pentru că inclusiv prețurile biletelor la aceste zboruri a coborât. În același timp, tot grație sistemului GPS, în multe cazuri, avioanele care zboară deasupra zonelor fără mijloace de navigaţie terestre, cum ar fi munţi sau oceane, au fost în stare să mărească considerabil siguranţa zborului pentru că s-a putut reduce considerabil distanţa dintre avioane în timpul zborului, astfel făcând posibil mai multe zboruri în simultan pe aceste rute cu o siguranţă mult mai mare.
În cele mai multe regiuni din lume, semnalele provenite de la sateliţi sunt îmbunătăţite pentru aplicaţii speciale, cum ar fi asistarea aterizării pe timp nefavorabil, cu vizibilitate redusă. Asta a degrevat o parte din atribuțiile piloților și a făcut mult mai sigure aceste manevre care implicau un risc mai ridicat anterior.
Vestea bună în domeniul aviaţiei este că sistemele GPS sunt în mod continuu modernizate şi îmbunătăţite. O componentă principală a efortului de mondernizare o reprezintă adăugarea a două noi semnale destinate folosirii civile. Aceste semnale completează serviciul civil existent. Primul din aceste semnale este pentru uz general. Al doilea semnal a fost conceput în scopul siguranţei internaţionale a zborurilor comerciale. Acest semnal civil suplimentar de sigurață va face din GPS un serviciu mai puternic de navigaţie pentru mai multe aplicaţii folosite de avioane.
Încrederea în GPS ca fundaţie pentru gestionarea traficul aerian existent şi a celui viitor, aflat în continuă creștere a volumelor de pasageri, reprezintă o parte importantă din planurile multor state din întreaga lume. Companiile aviatice care au implementat aplicaţiile GPS au observat reduceri ale timpului de zbor, volumului de muncă precum şi a costurilor printr-un mai bun management datorat acestei tehnologi.

Tweet