De ce este importantă monitorizarea consumului de combustibil pentru managerii de flote?

Combustibilul reprezintă o cheltuială importantă pentru managerii de flote și deja multe companii au înțeles nevoia, dar și importanța monitorizării comsumului de carburant, alături de sistemul de monitorizare prin GPS al flotei. Având la dispoziție aceste date, pot fi obținute mai multe avantaje prin integrarea informațiilor despre combustibil în sistemul de gestionare a flotelor, pe care îl folosesc pentru a urmări echipamentul, întreținerea și alte domenii ale operațiunilor lor.

Iată doar câteva beneficii ale monitorizării consumului de combustibil alături de sistemul de gestiune a flotei.


Monitorizarea precisă a variației nivelului de motorină din rezervor

Acest lucru este posibil atașând o sondă litometrică la unitatea de localizare și monitorizare prin GPS. Acestea comunică, prin intermediul sistemului GPRS, valoarea exactă în litri sau procente a combustibilului aflat în rezervor, precum și consumul exact al acestuia. Cu aceste date, se pot genera rapoarte ce combină cheltuielile cu combustibilul, cu alte cheltuieli legate de kilometri parcursi, cu ajutorul cărora managerii de flote vor putea lua decizii mai informate și mai exacte legate de managementul flotei.

O altă modalitate de monitorizare a consumului de combustibil este măsurarea prin sonda originală. Acest tip de măsurare are o precizie mai scăzută decât în cazul sondei litometrice, ceea ce poate face insesizabile furturile de combustibil la rezervoare mai mari. Avantajul ei este însă costul mai scăzut legat de instalarea ei.  


Prevenirea furtului de combustibil

Datele despre combustibil pot fi folosite pentru a detecta și preveni furtul de combustibil, fără efort.  Prin instalarea sondei de monitorizare pe fiecare vehicul, rapoartele generate vor arăta exact ce s-a consumat pe fiecare vehicul monitorizat, în parte. Orice încercare din partea șoferilor de a sustrage combustibil va fi redusă semnificativ sau chiar eliminată.


Ușurarea muncii pentru managerii de flote

Soluțiile de monitorizare a flotei și a combustibilului ar trebui să facă mai ușoară activitatea managerilor de flote. Integrarea celor două soluții va duce la economisirea timpului în mai multe arii de activitate:

  • Mai puține date de introdus manual
  • Generarea rapoartelor dintr-o singură sursă
  • Ușurința cu care se pot observa tendințele și problemele existente în cadrul flotei


Alte facilități pe care le oferă integrarea monitorizării combustibilului cu sistemul de monitorizare GPS:

  • Evidențierea listei de alimentări
  • Determinarea alimentărilor, data, ora și locația
  • Nivelul maxim și minim al nivelului de combustibil
  • Determinarea consumurilor excesive (furt sau scurgeri)
  • Consumuri calculate pe trasee


Doriți să beneficiați de cea mai bună ofertă de monitorizare a consumului de combustibil? Cu soluția Fomco GPS, puteți economisi până la 30%, prin controlul consumului de combustibil! Solicitați aici un demo gratuit