Angajarea șoferilor potriviți pentru compania ta

Angajarea șoferilor potriviți pentru compania taMulțumirea clienților, integritatea bunurilor companiei, optimizarea costurilor, eficiența și profesionalismul serviciilor oferite de companie. Iată doar câteva elemente vitale din viața oricărei companii de transporturi, care sunt influențate direct de calitatea angajaților. În cazul companiilor de transport marfă sau persoane, angajații cheie, care pot face diferența între succes sau eșec în a obține aceste deziderate sunt șoferii vehiculelor din flota companiei. Dar cum facem să ajungem la cei mai buni, cei mai potriviți pentru compania noastră? Cum facem să-i păstrăm?
 
Identificarea, angajarea și păstrarea șoferilor cei mai potriviți pentru companie este unul din cele mai importante lucruri cu care un manager de flotă auto are de a face. Fiind un domeniul destul de dinamic și mișcarea forței de muncă este la un nivel ridicat, așadar problema poate apărea de mai multe ori într-un an, nu doar sporadic. Toate transporturile de care depinde bunăstarea și viitorul companiei sunt efectuate de către șoferi, așadar problema este una care merită toată atenția.
 
Urmărirea și înregistrarea stilulul de condus a tuturor persoanelor care posedă un permis auto este vitală deja pentru multe alte instituții. Fiecare stat ține evidența conducătorilor auto pentru a determina dacă un carnet trebuie suspendat sau anulat din cauza nerespectării legilor de circulație.
 
De asemenea, companiile de asigurări țin evidența asiguraților, în special a celor care produc evenimente rutiere, pentru a determina prețul polițelor auto, în funcție de incidentele acestora din trafic și frecvența cu care ele s-au întâmplat. Bineînțeles, unele nu sunt atat de problematice ( de ex. Primirea unei amenzi de parcare), însă sunt trei tipuri de accidente care sunt monitorizate în special: coliziunea din spate, coliziuni care au loc în intersecții și ciocnirile apărute la schimbarea benzii de mers, din cauza unor manevre efectuate greșit sau fără să fie semnalizate.
 
Deci, de unde știm dacă îl angajăm pe Dl. Marin Siguranță Rutieră sau pe Dl. Viteză Mare Dorel înainte să-l angajăm ?
Pentru că dorim să-l angajăm pe primul, cât mai repede, astfel încât să pierdem cât mai puțin timp. 

Realizarea unui interviu
Va trebui să luați o hotărâre în funcție de ce reguli de circulație au fost încălcate de către aplicantul venit la interviu și când au avut loc acestea. Dacă s-a luat o amendă pentru viteză acum 5 ani, sau a existat un incident minor de acordare a priorității la vârsta de 18 ani, s-ar putea ca aceste lucruri să nu reprezinte un motiv pentru a scoate din considerare persoana intervievată. E bine să fiți atenți la cadență și la vârsta la care s-au întâmplat respectivele incidente.
Vă putem recomanda să puneți întrebări legate de experiența de condus din trecut, atitudinea sa față de siguranță și dacă aceștia sunt familiarizați cu traseul sau zona în care vor avea de efectuat transporturi.

Cereți referințe
Dacă respectivii candidați au experiență pe un post asemănător, cereți datele de contact de la companiile unde au lucrat, pentru a primi referințe. Astfel puteți afla trei lucruri foarte importante: stilul de condus, durata contractului de muncă și motivul plecării. Toate sunt informații care pot fi valoroase în procesul de angajare.

Verificarea Antecedentelor
Acest lucru este deosebit de important pentru industriile de transport, unde șoferul poate transporta bunuri de foarte mare valoare. N-ați vrea să încredințați unui hoț recidivist transporturi de valoare, nu-i așa?

Testarea Aptitudinilor
S-ar putea cere efectuarea atât unui test scris, cât și a unui test practic pe vehicul. Testul poate varia în funcție de companie, dar poate include parcarea, mersul cu spatele, schimbarea benzilor în oraș și inspecția autovehiculului.

Personalitate
Când vă întâlniți cu persoana ce urmează a fi intervievată, este acesta nepoliticos, agresiv, nerăbdător, agitat sau nervos? Aceste trăsături singure nu înseamnă neapărat că cineva este iadul pe roți, dar împreună cu alte probleme, acestea ar putea spune o poveste convingătoare.
 
Bineînțeles că puteți trece prin tot istoricul acestuia, dar puteți ști cu siguranță că va respecta regulile atunci când nu vă mai aflați în scaunul pasagerului?
Aici este momentul în care intervine monitorizarea prin gps.
Având abilitatea de a vedea în mod constant comportamentul șoferului aflat în trafic, veți putea avea siguranța că acesta nu se va transforma în pilot de curse odată ce se vede singur la volan.
Veți primi rapoarte în timp real, fie că este vorba de condus agresiv, frânare dură sau depășirea vitezei și veți putea lua măsuri imediate, înainte de a se produce un incident. Iar dacă simțiți că sunt prea multe astfel de rapoarte înregistrate de un anumit șofer, nu trebuie decât se selectați perioada de timp pe care doriți să scoateți un raport complet despre șoferul în cauză.