4 sfaturi pentru a reduce neatenția la volan

4 sfaturi pentru a reduce neatenția la volan Neatenția la volan adesea duce la incidente regretabile a căror urmări grave nu le mai putem remedia. An după an, zeci de mii de persoane își pierd viața din cauza neatenției la volan. Mai mult, conform statisticilor realizate la nivelul Uniunii Europene, România e țara cu cea mai mare problemă în acest domeniu. Numai în 2015, în România s-au înregistrat 95 de decese la 1 milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană, care se situează la 51,5 decese / 1 milion de locuitori. O altă veste tristă e că tendința este de creștere, înainte cu un an România înregistrând un indicator de 91 decece la 1 milion de locuitori. Așadar, până când vom avea infrastructura țărilor din vest, care să ne permită să circulăm în condiții civilizate, ce putem face fiecare dintre noi pentru a limita pierderile de vieți omenești? 

Neatenția la volan adesea duce la inevitabil. An după an, zeci de mii de persoane își pierd viața din cauza neatenției la volan. Incidentele bazate pe neatenție includ activități cum ar fi:
  • - Îngrijirea personală
  • - Consumul de mâncare / băuturi nealcoolice
  • - Conversații cu pasagerii
  • - Vizionarea de clipuri video
  • - Citirea dispozitivelor GPS
  • - Efectuarea / primirea de apeluri de pe telefonul mobil
Nu am întocmit această listă întâmplător, aleator, pentru că fiecare dintre activitățile din lista de mai sus au fost citate ca fiind cauza unui accident pe site-ul distraction.gov, pe baza datelor primite de la „National Highway Traffic Safety”.
Pentru managerii parcurilor auto, încercarea de a crește siguranța și eficiența flotelor, dar și de a minimiza distragerea atenției la volan este o necesitate pe care ar trebui să o luăm în seriois. Un șofer neatent la volan, nu numai ca își pune propria viață în pericol, dar pune în pericol și pe ceilalți participanți la trafic, activele și reputația companiei. Uneori, o neatenție în trafic poate costa milioane, așa că nimeni nu și le dorește.
Știind asta, cum se poate ca managerii parcurilor auto să reducă distracția șoferilor la volan, ce-i de făcut?

Vă prezentăm mai jos câteva idei care v-ar putea fi de folos și pe care le-ați putea implementa:

1. Familiarizați șoferii cu ruta înainte de a începe lucrul

GPS-ul este o tehnologie incredibil de utilă pe care o folosim aproape toți dintre noi. Însă, oricât de utilă ar fi, nu trebuie să acordăm mai multă atenție navigatorului auto decât drumului.
Problema este că, atunci când ne aflăm pe drumuri necunoscute, tindem să ne bazăm un pic mai mult pe sistemul de urmărire extrem de precis pentru a ne spune pe unde să mergem și când să virăm. Așa că, de fiecare dată când ne mutăm atenția la GPS, suntem mai puțini atenți la elementele neprevăzute ce pot apărea în trafic și deci există un risc mai mare de a produce un accident.
Una din cele mai bune practici pentru a evita aceasta este de a vă asigura că șoferii sunt familiarizați cu ruta. O tehnică eficientă ar fi să puneți șoferul să stea pe scaunul din dreapta la început până învață ruta. Desigur, acest lucru înseamnă să plătiți doi oameni pentru un transport, însă este mult mai puțin costisitor decât urmările unui accident.

2. Interziceți folosirea telefonului mobil în timpul condusului

Dacă în compania dumneavoastră nu există deja o politică oficială care să interzică folosirea telefonului mobil în spatele volanului, este timpul să implementați una. În momentul în care răspundem la telefon, atenția noastră se împarte la doua task-uri simultan, fapt care încetinește timpul de reacție. Mai mult, șoferii care vorbesc la telefon, riscă să nu observe până la 50% din indicatoarele rutiere și chiar pietoni sau culoarea roșie a semaforului.
Interzicerea utilizării telefonului mobil cât timp șoferii sunt la volan sună incomod, dar merită pentru a evita un accident.

3. Introduceți pauze pentru masă și odihnă

Mâinile ocupate sunt mâini care nu țin roțile drepte. Adesea șoferii sunt tentați să sară peste mic dejun, prânz sau cină, în favoarea meselor rapide pe drum. Însă acest lucru poate fi foarte periculos.
Nu numai că privează șoferii de orele de odihnă (și poate duce chiar la încălcarea legii), dar consumul de alimente la volan poate provoca accidente. Mai mult, atunci când produsele alimentare sunt vărsate sau scăpate, factorul de distragere crește imens.
Cea mai bună metodă pentru a evita distragerile provocate de produsele alimentare, este de a seta pauze de masă, pentru a obliga șoferul să tragă pe dreapta și să ia o masă adecvată.

4. Organizați inspecții surpriză

Un lucru este să aveți o politică de interzicere a telefoanelor mobile sau a produselor alimentare în cabina vehiculului, dar cu totul alt lucru este punerea în aplicare a acesteia. Adevărul este că, atunci când șoferii sunt la sute de kilometri depărtare de biroul companiei, este posibil să nu-și mai facă prea multe griji vizavi de respectarea politicii implementate de managerul flotei.
Excepție poate face cazul în care știu că s-ar putea să găsească o inspecție într-o anumită oprire programată sau trec printr-o analiză detaliată ce înregistrează timpii de condus.
Trecerea în revistă a obiceiurilor de conducere poate fi un însă un pic mai grea dacă nu aveți implementat un sistem de management al flotei auto. Un șofer obosit, înfometat este un șofer neatent așa că implementarea pauzelor este absolut necesară.