4 Sfaturi pentru a menține flota în siguranță pe timpul iernii

4 Sfaturi pentru a menține flota în siguranță pe timpul ierniiVremea poate avea un impact uriaș asupra siguranței vehiculelor în orice moment al anului. De pildă vara e important să verificați funcționarea perfectă a sistemului de răcire a motorului pentru a preîntâmpina supra-încălzirea acestuia, care să vă facă să ajungeți în service pentru o reparație capitală la motor. Însă iarna, cu temperaturile scăzute și căderile de zăpadă aduce un nou set de provocări șoferilor.
Gheața, poleiul și zăpada care pot apărea în acest sezon oricând pe carosabil sunt probleme comune pe care conducătorii auto trebuie să le urmărească constant. Chiar și în zonele mai ferite de gerul aspru, iarna poate aduce o mulțime de pericole, cum ar fi ploaie, ceață și polei. Întrebarea este: Cum pot managerii de flote să păstreze vehiculele și șoferii în condiții de siguranță pe timp de iarnă, când condițiile pentru condus pot fi atât de vitrege?

Înlocuirea pneurilor pe un vehicul poate fi o cheltuială destul de semnificativă, în special pentru vehiculele utilitare.

Dacă ne referim la pneuri, trebuie să știți din capul locului că România a adaptat legislația rutieră la tendințele europene, iar acum ea prevede obligativitatea echipării tuturor vehiculelor cu cauciucuri de iarnă atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Cu toate acestea, nu ne referim aici doar la legislație. Pe lângă riscul de a lua o amendă și siguranța șoferului este extrem de importantă, de departe cea mai importantă, dar trebuie luate în considerare și cheltuielile ce pot apărea în urma incidentelor în trafic datorate echipării necorespunzătoare, care vor fi mult mai mari. Înainte de a intra serios în sezonul rece, asigurați-vă că toate anvelopele pentru vehiculele flotei sunt inspectate cu atenție. Orice pneu care este prea uzat trebuie imediat înlocuit. De asemenea, chiar dacă gradul de uzură efectiv nu este mare, acordați atenție și eventualelor crăpături sau umflături care pot apărea în timp, în special din cauza depozitării anvelopelor în condiții improprii.
La schimbarea pneurilor se ia în considerare starea vremii pentru regiunea în care vehiculul respectiv va opera. Dacă vehiculele vor fi utilizate în zone mai reci, cu zăpadă, vor avea nevoie de anvelope pentru zăpadă (în țările nordice, anvelopele pot avea nituri metalice inserate pentru a facilita tracțiunea pe zăpadă și gheață), iar dacă le utilizați în orașe de exemplu, cea mai bună alegere vor fi pneurile cu aderență mare, care prezintă un cauciuc extrem de poros ce oferă aderență sporită pe suprafețele înghețate.

La începutul fiecărei ierni, țineți un curs cu șoferii despre condusul în siguranță.

Chiar și un șofer experimentat poate avea nevoie de o reîmprospătare a cunoștințelor, mai ales dacă au trecut multe sezoane de când a fost nevoit să folosească ultima dată lanțuri pentru anvelope, cârlige de remorcare sau alte materiale pentru dezăpezire. La cei mai neexperimentați, oferirea acestor informații este cu atât mai importantă.
Nu știți niciodată când un sfat sau un memento acordat șoferilor îi poate ajuta pe aceștia să evite un accident pe timp de iarnă, care să ducă la pagube materiale și nu numai.

Verificați frânele, direcția și alte componente care pot afecta controlul vehiculului.

Menținerea sub control a 10 tone de metal pe autostradă este destul de dificilă, fără a-ți mai face griji cu privire la sistemul de frânare sau direcție.
Verificarea amănunțită de întrețienere a vehiculelor ar trebui să reprezinte o preocupare pe tot parcursul anului, dar acestea sunt deosebit de importante în timpul iernii. Dacă defectarea servodirecției poate fi neplăcută pe timp de vară, iarna aceasta poate avea consecințe foarte grave.

Impuneți respectarea limitelor de viteză pe categoria de drum pe care se circulă.

Pentru unii angajați poate fi greu de rezistat tentației de a circula cu viteză mare, chiar și pe drumurile înzăpezite. Indiferent de vremea de afară, de condițiile de trafic sau de starea carosabilului, șoferii tot au termene limită de respectat și se pot simți presați de timp, așa că nerespectarea regulilor de viteză este un lucru obișnuit printre șoferii de astăzi.
Impunerea respectării limitelor de viteză în funcție de categoria de drum pe care se află pot ajuta șoferii să mențină o viteză cu care să poată evita posibilele incidente din trafic.
Ca alternativă, puteți utiliza sisteme de urmărire prin gps pentru a monitoriza comportamentul șoferilor și viteza acestora. Având aceste informații în timp real și la îndemâna pe orice device, puteți interveni la timp pentru a atenționa șoferul ca să fie mai precaut.
Siguranța este întotdeauna o preocupare pentru orice flotă de vehicule. Practicile de conducere în condiții de siguranță ajută la evitarea accidentelor care cauzează întârzieri și daune pe care nimeni nu și le dorește.